Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu

Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Harta locului unde se află Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu
Harta locului unde se află Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu
Localizarea rezervației pe harta țării
PozițiaJudețul Maramureș
 România
Cel mai apropiat orașSighetu Marmației

Repedea (sat)
Coordonate47°52′54″N 24°21′29″E () / 47.88167°N 24.35806°E[1]
Suprafață100 ha
Înființare2000, declarat în 1994
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip floristic, faunistic și peisagistic), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Repedea.

Localizare

Aria naturală se află în extremitatea nord-estică a județului Maramureș (în Munții Maramureșului), în partea nord-vestică a satului Repedea[2] și este înclusă în Parcul Natural Munții Maramureșului.

Descriere

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000[3] (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 100 de hectare[4].

Narcisă (ssp. Narcissus radiiflorus)

Aria protejată reprezintă o poiană (gol alpin în sudul Vârfului Tomnatec - 1.618 m, la obârșia văii omonime) acoperită cu o mare diversitate floristică, unde vegeteză într-o arie compactă o narcisă din specia Narcissus radiiflorus[5], în asocire cu specii de gențiană (Gentiana clusii) și degetăruț (Soldanella hungarica).

Fauna este una caracteristică zonelor înalte ale Carpaților Orientali, alcătuită din mamifere, păsări și insecte, cu specii de cerb (Cervus elaphus), mistreț (Sus scrofa), căprioară (Capreolus capreolus), urs brun (Ursus arctos), corb, (Corvus corax), uliu păsărar (Accipiter nisus), ieruncă (Tetrasts bonasia), acvilă-țipătoare-mică (Aquila pomarina), mierlă de apă (Cinclus cinclus), mierlă (Turdus merula), codobatură (Motacilla alba), fluierar-de-munte (Tringa hypoleucos), codobatură-de-munte (Motacilla cinerea), ciocănitoare-de-munte (Pycoides tridactylus)[6].

Atracții turistice

În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, arii protejate, zone naturale), astfel:

Biserica de lemn din Poienile de sub Munte

Vezi și

Note

  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu; accesat la 13 iulie 2013
  2. ^ ProtectedPlanet.net - Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu - delimitarea ariei protejate
  3. ^ Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 Arhivat în , la Wayback Machine., accesat la 13 iulie 2013
  4. ^ Apmmm.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș - Arii protejate de interes național; accesat la 13 iulie 2013
  5. ^ Specia de narcisă Narcissus radiiflorus este cunoscută de localnici sub denumirea populară de aiuț de munte
  6. ^ Marasilva.ro - Arii protejate din județul Maramureș - Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu; accesat la 13 iulie 2013
  7. ^ Lăcașuri de cult din România - Biserica de lemn din Poienile de sub Munte; accesat la 13 iulie 2013
  8. ^ Marasilva.ro - Direcția Silvică Maramureș - Vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Vârful Mihăileacu; accesat la 13 iulie 2013


v  d  m
Rezervații naturale în județul Maramureș
Tip botanic zonă umedă Cheile Babei
Tip botanic și geologic
Cheile Lăpușului
Tip faunistic
Tip floristic și faunistic
Tip floristic-peisagistic
Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu3
Tip forestier
Tip geologic
Tip hidro-geologic
Tip mixt
Tip paleontologic
Tip peisagistic și geo-botanic
Tip speologic
Tip științific
1. Rezervație naturală declarată monument al naturii  • 2.Rezervație naturală inclusă în Parcul Național Munții Rodnei  • 3. Rezervație naturală înclusă în Parcul Natural Munții Maramureșului