Monte-Carlo Masters 2023 – Simplu masculin a avut loc în prima jumătate a lunii aprilie 2023. Cincizeci și șase de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Roquebrune-Cap-Martin, Franța, disputat pe terenuri cu zgură, în exterior. Șapte dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare. Printre participanți se numără opt jucători din Top 10 și cinci campioni de Grand Slam.
Stefanos Tsitsipas a fost campionul en-titre,[1] dar a pierdut în sferturi în fața americanului Taylor Fritz. Fritz a câștigat prima victorie pe zgură împotriva unui jucător din top 10. El a reușit să-l învingă pe Tsitsipas în cel de-al patrulea duel dintre cei doi. După turneu, grecul va coborî două locuri, pe locul 5 în clasament.[2]
Novak Djokovic, deși a pierdut în runda a treia, în fața italianului Lorenzo Musetti, în trei seturi, își păstrează prima poziție în clasamentul ATP.
Andrei Rubliov l-a învins pe Holger Rune în finală cu 5–7, 6–2, 7–5 câștigând titlul la simplu masculin la Monte-Carlo Masters 2023. A fost primul lui titlu ATP 1000. Danezul Rune, în vârstă de 19 ani, a devenit primul adolescent care ajunge în finala de la Monte-Carlo Masters de la Rafael Nadal în 2006.[3][4]
Capi de serie
Primii opt cap de serie intră direct în runda a doua.
^„Tsitsipas Defeats Davidovich Fokina, Defends Monte Carlo Title”. Association of Tennis Professionals. . Arhivat din original la . Accesat în .
^„Fritz Defeats Two-Time Champion Tsitsipas In Monte-Carlo”, ATP Tour, accesat în
^Rolex Monte-Carlo Masters [ROLEXMCMASTERS]. „19 year old @holgerrune2003 is the first teenager to reach the Monte Carlo final since Nadal in 2006!” (Tweet).
^Ilic, Jovica (). „Holger Rune follows Rafael Nadal on notable Monte Carlo record”. Tennis World USA. Accesat în .