Maria Grapini

Maria Grapini
Date personale
Născută (69 de ani) Modificați la Wikidata
Berești, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație
  • Femeie de afaceri
  • politiciană
Locul desfășurării activitățiiStrasbourg
Bruxelles Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Europarlamentar Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
CircumscripțiaRomânia
Legislaturăa IX-a legislatură a Parlamentului European
În funcție
 – [2]
CircumscripțiaRomânia
LegislaturăAl optulea Parlament European[*]
Ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Deputată a României Modificați la Wikidata
În funcție
decembrie 2012 – 
Succedat deFlorică Bîrsășteanu
Legislaturălegislatura 2012–2016[*]

Partid politicPSD (2019–prezent)
PPU (2015–2019)
PC (2006–2015)
Grup europarlamentarS&D[1]
Alma materUniversitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
ProfesieInginer textilist
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont Twitter
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Maria Grapini (n. , Berești, Galați, România) este o femeie de afaceri și politiciană română, de profesie inginer textilist. A deținut funcția de ministru delegat pentru IMM-uri în Cabinetul Ponta II, iar între 2014 - 2019 a fost deputat în Parlamentul European.

Biografie

Maria Grapini a absolvit Liceul Teoretic din Berești în 1973, iar apoi a urmat Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Textile, specializarea „Tehnologia Mecanică a Filării și Țeserii”, pe care l-a absolvit în 1978.[3]

După absolvirea facultății și până în 1989 a lucrat în cadrul Întreprinderii Textile „Garofița” din Timișoara pe diferite posturi.[4] Între 1995 și 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație și director general al SC Pasmatex SA.[5] De asemenea, între 1998 și 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație al SC Pasmatex Conf International SA, firmă specializată în producția de lenjerie pentru Triumph International AG.[4]

Maria Grapini a fost, printre altele, președintele Asociației Femeilor Antreprenor din România, președintele Federației Patronale din Industria Ușoară, membru în Consiliul Național al Exportatorilor și Consul Onorific al Republicii India în România.[6]

Activitate politică

Între 2006 și 2015, Maria Grapini a fost vicepreședintele Partidului Conservator.[3] În iunie 2015, în contextul congresului de fuziune PC–PLR, Maria Grapini a anunțat că demisionează din partidul fondat de Dan Voiculescu. Grapini l-a acuzat pe președintele PC, Daniel Constantin, că a acaparat partidul și că este responsabil de dispariția acestuia prin decizia de unificare cu PLR, formațiune reunită în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu.[7] O lună mai târziu, Grapini s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste.[8]

Ca ministru

Maria Grapini a fost aleasă în 2012 deputat în circumscripția electorală nr. 37, Timiș.[9] Pe 19 decembrie 2012 a fost propusă ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism în Cabinetul Ponta II. În ianuarie 2014, Partidul Conservator a anunțat retragerea Mariei Grapini din funcția de ministru și înscrierea sa în cursa pentru alegerile europarlamentare.[10] Două luni mai târziu, Grapini a demisionat din Parlament din același motiv.[11]

Ca europarlamentar

PC a candidat la alegerile europarlamentare din 2014 pe liste comune cu PSD și UNPR. Pe poziția a 5-a s-a aflat Maria Grapini.[12] Alianța a obținut 37,6% din voturi, astfel că Grapini a primit un mandat de deputat în Parlamentul European.

La alegerile europarlamentare din 2019, deși nu era înscrisă oficial în partid, Grapini a candidat pe poziția a 6-a în lista PSD.[13]

Activitate publicistică

Maria Grapini a lansat patru cărți.[14] Prima a fost publicată în 2011 și conține intervenții pe care Grapini le-a avut, de-a lungul timpului, la Radio Timișoara.[15] În 2012 a publicat romanul de dragoste Viața, între scrieri și trans-scrieri. Cartea conține o prezentare critică semnată de Cornel Ungureanu, președintele filialei Timiș a Uniunii Scriitorilor.[16] Într-o anchetă publicată de Recorder, jurnalistul Mihai Voinea arată că Viața, între scrieri și trans-scrieri conține fragmente copiate de pe Wikipedia, de pe forumul Sfatul Bătrânilor și de pe site-ul InfoTravelGrecia, fiind asumate drept creație personală.[15]

Critici

Maria Grapini a reușit să intre în folclorul urban din cauza deselor greșeli de ortografie pe care le-a făcut de-a lungul timpului, în special în postările de pe contul său de Facebook. În acest sens, în iulie 2015 a fost lansată o aplicație online, numită ironic GRAPINIzer, care oferă utilizatorilor posibilitatea să introducă într-o căsuță un text corect gramatical, în limba română, iar ulterior, cu ajutorul opțiunii „grapinize”, să vadă cum arată textul în varianta „grapinizată”.[17]

În august 2018, Maria Grapini a fost reclamată la CNCD pentru un mesaj distribuit pe Facebook în care i-a jignit pe românii din diaspora care și-au anunțat prezența la un miting antiguvernamental în Piața Victoriei din București, afirmând că trebuie „să plătească o taxă de prost la USR”.[18] Ulterior, Maria Grapini a declarat că nu este de acord cu afirmația și a explicat motivul pentru care a distribuit mesajul: „Am distribuit pentru a se vedea că nu toată diaspora are același punct de vedere. O doamnă din diaspora a postat acest lucru. Eu am distribuit o singură dată, fără să fac niciun comentariu. Mesajul meu este că nu se poate nimeni erija că reprezintă toată diaspora”.[19]

Note

  1. ^ „Istoricul legislaturilor”. Parlamentul European. 
  2. ^ http://www.europarl.europa.eu/meps/en/124785  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b „Curriculum vitae”. Parlamentul European. 
  4. ^ a b Marina Bădulescu, ed. (). „Europarlamentar ales Maria Grapini (PC) - biografie”. AGERPRES. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Guvernul Ponta2: Cine este Maria Grapini, ministrul pentru IMM”. Ziare.com. . 
  6. ^ Ioana Câmpean (). „BIOGRAFIE: Cine este Maria Grapini, nominalizată ministru pentru IMM-uri, Turism și Mediul de Afaceri în Cabinetul Ponta II”. Mediafax. 
  7. ^ I. Roșca (). „Partidul Mariei Grapini, rupt din fostul PC al lui Dan Voiculescu, s-ar putea reactiva; este posibilă o fuziune cu ALDE condus de Tăriceanu, fără Daniel Constantin - surse”. HotNews.ro. 
  8. ^ Rareș Constantinescu (). „Grapini s-a înscris în alt partid”. Cotidianul. 
  9. ^ „Sinteza activității parlamentare în legislatura 2012-2016”. Camera Deputaților. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Mădălina Mihalache (). „Maria Grapini va renunța la funcția de ministru pentru a candida la europarlamentare. Ultimul scandal în care a fost implicată aceasta”. Adevărul. 
  11. ^ „Maria Grapini a demisionat din Parlament”. Ziare.com. . 
  12. ^ I. R. (). „Alianța electorală PSD-UNPR-PC a depus la BEC listele candidaților pentru europarlamentare/ Victor Ponta: Scorul pe care noi ni l-am propus este de 35%”. HotNews.ro. 
  13. ^ Maria Tufan (). „Misterul transferului Mariei Grapini la PSD: "E pe lista noastră − și, cu asta, gata!"”. PressOne. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Gheorghe Miron (). „Mărturisiri – a patra carte lansată de europarlamentarul Maria Grapini”. Ziua de Vest. 
  15. ^ a b Mihai Voinea (). „Maria Grapini a scris un roman de dragoste cu pasaje copiate de pe Wikipedia”. Recorder. 
  16. ^ Ion Spânu (). „O nouă impostoare în literatură: Maria Grapini, cea care plagiază de pe Wikipedia”. Cotidianul. 
  17. ^ Liliana Micu (). „Grapinizer, aplicația online care vă "corectează" textele după modelul Maria Grapini”. Mediafax. 
  18. ^ „Maria Grapini, reclamată la CNCD pentru mesajul anti-diaspora”. Digi 24. . 
  19. ^ „Grapini explică distribuirea mesajului injurios pe Facebook”. Știrile Pro TV. . 

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Maria Grapini
  • Site oficial
  • Maria Grapini: "Guvernul nu spune adevărul despre vaccinarea copiilor. Ne puneți în pericol o întreagă generație", antena3.ro, 18 Aug 2021
  • v
  • d
  • m
Uniunea EuropeanăRomâniaMembri ai Parlamentului European în funcție pentru România (2019–2024)