Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 (CONCACAF)

La calificările pentru zona CONCACAF au participat 35 de echipe, care au jucat pentru cele 3 locuri care aduc calificarea automată la Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud, dar și pentru locul disponibil pentru playofful cu echipa de pe locul cinci din zona CONMEBOL.[1]

Format

În urma primelor două runde[2] s-au redus numărul de participanți de la 35 la 24 și mai târziu la 12 selecționate. Cele 12 naționale rămase au fost împărțite în trei grupe de câte patru, urmând ca primele două din fiecare grupă să avanseze în runda a patra și ultima a calificărilor. Ruda a treia s-a desfășurat între august 2008 și noiembrie 2008. Primele 3 echipe din grupa de șase de la finalul rundei a patra (desfășurată între februarie și octombrie 2009) au obținut calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal 2010. Locul patru a obținut accederea la playofful interfederații.

Tragerea la sorți

Tragerea la sorți la data de 25 noiembrie 2007 în Durban, Africa de Sud[3][4] și a determinat structura preliminariilor. Primele 13 selecționate au fost subdivizate după cum urmează:[5]

  • Urna A: Primele 3 selecționate, acestea ar fi capi de serie.
  • Urna B: Următoarele 3 selecționate, acestea ar fi în urna a doua valorică.
  • Urna C: Următoarele 6 selecționate, acestea nu se pot întâlni în runda a doua cu echipe din urnele A și B.
  • Urna D: Sfântul Vincent și Grenadine, de asemenea nu va juca în prima rundă, iar în a doua rundă va juca împotriva unei echipe din urnele A, B sau C.

În runda a doua primelor 13 selecționate CONCACAF (conform clasmentului FIFA din mai 2007), li se vor alătura cele 11 echipe victorioase din prima rundă.

Urna A
(a doua rundă)
(Clasate 1- 3)
Urna B
(a doua rundă)
(Clasate 4- 6)
Urna C
(a doua rundă)
(Clasate 7- 12)
Urna D
(a doua rundă)
(Clasat 13)
Urna E
(prima rundă)
(Clasate 14- 24)
Urna F
(prima rundă)
(Clasate 25- 35)

Prima rundă

Cele 22 de echipe clasate 14 - 35 se confruntă în prima rundă. Echipele clasate 14–24 au fost trase la sorți împotriva echipelor clasate 25–35. Mai multe confruntări s-au diputat într-o singură manșă datorită lipsei stadioanelor conforme cu standardele FIFA.[6] Câștigători au avansat în runda a doua de calificare.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Grupa 1
Dominica 1–2 Barbados 1–1 0–1
Insulele Turks și Caicos 2–3 Sfânta Lucia 2–1 0–2
Bermuda 4–2 Insulele Cayman 1–1 3–1
Aruba 0–4 Antigua și Barbuda 0–3 0–1
Grupa 2
Belize 4–2 Sfântul Kitts și Nevis 3–11 1–1
Bahamas (a) 3–3 Insulele Virgine Britanice 1–1 2–22
Republica Dominicană 0–1 Puerto Rico N/A 0–1 (aet)3
Grupa 3
Insulele Virgine Americane 0–10 Grenada N/A 0–103
Surinam 7–1 Montserrat N/A 7–14
El Salvador 16–0 Anguilla 12–0 4–05
Nicaragua 0–3 Antilele Olandeze 0–1 0–2

1 Belize meciul considerat acasă în Guatemala.[6]

2 Și turul și returul s-au jucat în Bahamas.[6]

3 S-a jucat un singur meci deoarece nu existau terenuri care să corespundă standardelor FIFA.[6]

4 S-a jucat un singur meci în Trinidad și Tobago deoarece nu existau terenuri care să corespundă standardelor FIFA.[6]

5 S-a jucat în Statele Unite deoarece Anguilla nu avea un stadion corespunzător.[7]

A doua rundă

Articol principal: Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 - A doua rundă CONCACAF.

În runda a doua primelor 13 selecționate CONCACAF (conform clasmentului FIFA din mai 2007), li se vor alătura cele 11 echipe victorioase din prima rundă.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Grupa 1
Statele Unite 9–0 Barbados 8–0 1–0
Guatemala 9–1 Sfânta Lucia 6–0 3–11
Trinidad și Tobago 3–2 Bermuda 1–2 2–0
Antigua și Barbuda 3–8 Cuba 3–4 0–4
Grupa 2
Belize 0–9 Mexic 0–22 0–7
Jamaica 13–0 Bahamas 7–0 6–03
Honduras 6–2 Puerto Rico 4–0 2–2
Sfântul Vincent și Grenadine 1–7 Canada 0–34 1–4
Grupa 3
Grenada 2–5 Costa Rica 2–2 0–3
Surinam 3–1 Guiana 1–0 2–1
Panama 2–3 El Salvador 1–0 1–3
Haiti 1–0 Antilele Olandeze 0–0 1–0

1 Saint Lucia a jucat meciul de acasă în Statele Unite.

2 Belize a jucat meciul de acasă în Statele Unite.[8]

3 Bahamas a jucat meciul de acasă în Jamaica.[9]

4 Ordinea meciurilor a fost inversată.[10]

A treia rundă

Articol principal: Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 - A treia rundă CONCACAF.

Câștigătorii din runda a doua a calificărilor au fost împărțiți în trei grupe de către patru, echipele au jucat meciuri în sistem tur-retur. Primele două echipe din fiecare grupă a avansat în grupa din runda a patra de calificare.

Grupa 1

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Statele Unite 6 5 0 1 14 3 +11 15
Trinidad și Tobago 6 3 2 1 9 6 +3 11
Guatemala 6 1 2 3 6 7 −1 5
Cuba 6 1 0 5 5 18 −13 3
  Cuba Guatemala Trinidad și Tobago Statele Unite ale Americii
Cuba 2 – 1 1 – 3 0 – 1
Guatemala 4 – 1 0 – 0 0 – 1
Trinidad și Tobago 3 – 0 1 – 1 2 – 1
Statele Unite 6 – 1 2 – 0 3 – 0


Grupa 2

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Honduras 6 4 0 2 9 5 +4 12
Mexic 6 3 1 2 9 6 +3 10
Jamaica 6 3 1 2 6 6 0 10
Canada 6 0 2 4 6 13 −7 2
  Canada Honduras Jamaica Mexic
Canada 1 – 2 1 – 1 2 – 2
Honduras 3 – 1 2 – 0 1 – 0
Jamaica 3 – 0 1 – 0 1 – 0
Mexic 2 – 1 2 – 1 3 – 0


Grupa 3

Echipa M V E Î GM GP G Pct
Costa Rica 6 6 0 0 20 3 +17 18
El Salvador 6 3 1 2 11 4 +7 10
Haiti 6 0 3 3 4 13 −9 3
Surinam 6 0 2 4 4 19 −15 2
  Costa Rica El Salvador Haiti Surinam
Costa Rica 1 – 0 2 – 0 7 – 0
El Salvador 1 – 3 5 – 0 3 – 0
Haiti 1 – 3 0 – 0 2 – 2
Surinam 1 – 4 0 – 2 1 – 1


A patra rundă

Articol principal: Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 - A patra rundă CONCACAF.

În a patra rundă de calificare echipele au format o singură grupă de șase în care fiecare echipă a jucat cu celelalte un meci acasă și unul în deplasare pentru un total de 10 meciuri fiecare. Primele treiau oținut calificarea la Campionatul Mondial, iar selecționata de pe locul patru a obținut dreptul de a participa la play-offulîmpotriva echipei de pe locul 5 din zona sud-americană.

Tragerea la sorți pentru a stabili programul acestei runde a avut loc în Johannesburg, Africa de Sud la 22 noiembrie 2008.[11]

Echipa
v  d  m
M Pct
Statele Unite 10 6 2 2 19 13 +6 20
Mexic 10 6 1 3 18 12 +6 19
Honduras 10 5 1 4 17 11 +6 16
Costa Rica 10 5 1 4 15 15 0 16
El Salvador 10 2 2 6 9 15 −6 8
Trinidad și Tobago 10 1 3 6 10 22 −12 6
  Costa Rica El Salvador Honduras Mexic Trinidad și Tobago Statele Unite ale Americii
Costa Rica 1–0 2–0 0–3 4–0 3–1
El Salvador 1–0 0–1 2–1 2–2 2–2
Honduras 4–0 1–0 3–1 4–1 2–3
Mexic 2 –0 4–1 1–0 2–1 2–1
Trinidad și Tobago 2–3 1–0 1–1 2–2 0–1
Statele Unite 2–2 2–1 2–1 2–0 3–0
  • Statele Unite, Mexic și Honduras s-au calificat pentru CMF 2010.
  • Costa Rica a obținut dreptul de a participa la playofful interfederații.

Playofful împotriva CONMEBOL

Articol principal: Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 - Playofful interfederații.

Echipa de pe locul 4 a jucat cu echipa de pe locul 5 din zona CONMEBOL de calificare pentru un loc la Campionatul Mondial de Fotbal 2010. Playofful s-a jucat în sistem tur-retur.

Tragerea pentru a stabii ordinea meciurilor s-a desfășurat la data de 2 iulie 2009 în timpul Congresului FIFA din Nassau, Bahamas.[12] În urma acestei trageri sa stabilit că echipa CONCACAF va juca primul meci acasă.

Echipa 1 Scor gen. Echipa 2   Tur     Retur  
Costa Rica 1–2 Uruguay Uruguay 0–1 1–1

Clasament marcatori

S-au marcat în total 349 goluri în 109 meciuri, rezultând o medie de 3,20 goluri pe meci.

Locul Jucătorul Total
goluri
Goluri pe rundă
R1 R2 R3 R4 PO
1 El Salvador Rudis Corrales 8 6 0 1 1 X
2 Honduras Carlos Pavón 7 0 0 7 Q
Jamaica Luton Shelton 7 5 2 X X
4 Canada Ali Gerba 6 4 2 X X
Costa Rica Bryan Ruiz 6 1 3 2 0
El Salvador Eliseo Quintanilla 6 1 2 1 2 X
Guatemala Carlos Ruíz 6 4 2 X X
Honduras Carlo Costly 6 0 1 5 Q
Statele Unite ale Americii Jozy Altidore 6 0 1 5 Q
10 Costa Rica Celso Borges 5 0 2 3 0
Surinam Wensley Christoph 5 2 0 3 X X
Statele Unite ale Americii Clint Dempsey 5 2 2 1 Q

"—" = nu a jucat în prima rundă
"X" = eliminat
"Q" = echipa s-a calificat pentru CMF 2010 și nu a participat la playoff.

4 goluri

  • Costa Rica Álvaro Saborío
  • Cuba Roberto Linares
  • El Salvador Ronald Cerritos
  • El Salvador Rodolfo Zelaya

  • Grenada Ricky Charles
  • Honduras David Suazo
  • Trinidad și Tobago Keon Daniel

3 goluri

  • Costa Rica Armando Alonso
  • El Salvador Shawn Hasani Martin
  • Grenada Jason Roberts
  • Honduras Ramón Núñez

2 goluri

  • Antigua și Barbuda Kerry Skepple
  • Belize Deon McCauley
  • Insulele Bermude Devaun Degraff
  • Insulele Bermude John Barry Nusum
  • Insulele Virgine Britanice Anadale Williams
  • Canada Dwayne De Rosario
  • Costa Rica Alejandro Alpízar
  • Costa Rica Walter Centeno
  • Costa Rica Andy Furtado
  • Costa Rica Froylan Ledezma
  • Costa Rica Roy Myrie
  • Costa Rica Victor Núñez
  • Costa Rica Alonso Solís
  • Cuba Jaime Colomé
  • Cuba Jeniel Márquez

  • Cuba Jaine Valencia
  • El Salvador Cristian Castillo
  • El Salvador Julio Martínez
  • El Salvador Osael Romero
  • El Salvador William Antonio Torres
  • Guatemala Mario Rafael Rodríguez
  • Guatemala Gonzalo Romero
  • Guatemala Abner Trigueros
  • Honduras Julio César de León
  • Honduras Amado Guevara
  • Honduras Wilson Palacios
  • Jamaica Deon Burton
  • Jamaica Marlon King
  • Mexic Omar Bravo

1 gol

  • Antigua și Barbuda Okeem Challenger
  • Antigua și Barbuda George Dublin
  • Antigua și Barbuda Gayson Gregory
  • Antigua și Barbuda Tyio Simon
  • Antigua și Barbuda Teran Williams
  • Bahamas Michael Bethel
  • Bahamas Demont Mitchell
  • Bahamas Lesly St. Fleur
  • Barbados Dwayne Stanford
  • Barbados Rashida Williams
  • Belize Harrison Roches
  • Belize Elroy Smith
  • Insulele Bermude Tyrell Burgess
  • Insulele Bermude Kwame Steede
  • Insulele Virgine Britanice Rohan Lennon
  • Canada Julián de Guzmán
  • Canada Andrew Hainault
  • Canada Issey Nakajima-Farran
  • Canada Tomasz Radzinski
  • Canada Adrian Serioux
  • Insulele Cayman Marshall Forbes
  • Insulele Cayman Allean Grant
  • Costa Rica Randall Azofeifa
  • Costa Rica Junior Diaz
  • Costa Rica Freddy Fernández
  • Costa Rica Pablo Herrera
  • Cuba Leonel Duarte
  • Cuba Hensy Muñoz
  • Cuba Allianni Urgelles
  • Dominica Richard Pacquette
  • El Salvador Luis Alonso Anaya
  • El Salvador Cesar Larios

  • El Salvador Carlos Romeo Monteagudo
  • El Salvador Emerson Umaña
  • Grenada Byron Bubb
  • Grenada Dorset Langaigne
  • Grenada Patrick Modeste
  • Grenada Shane Rennie
  • Guatemala Jose Manuel Contreras
  • Guatemala Carlos Gallardo
  • Guatemala Marco Pappa
  • Guyana Nigel Codrington
  • Haiti Frantz Bertin
  • Haiti Brunel Fucien
  • Haiti Leonel Saint-Preux
  • Haiti Alain Vubert
  • Honduras Walter Martinez
  • Honduras Hendry Thomas
  • Honduras Melvin Valladares
  • Jamaica Omar Cummings
  • Jamaica Omar Daley
  • Jamaica Ricardo Fuller
  • Jamaica Ricardo Gardner
  • Jamaica Ian Goodison
  • Jamaica Tyrone Marshall
  • Jamaica Demar Phillips
  • Jamaica Andy Williams
  • Mexic Nery Castillo
  • Mexic Israel Castro
  • Mexic Giovani Dos Santos
  • Mexic Jonny Magallón
  • Mexic Rafael Márquez
  • Mexic Francisco Palencia
  • Mexic Óscar Rojas

  • Mexic Miguel Sabah
  • Mexic Carlos Salcido
  • Mexic Matías Vuoso
  • Montserrat Vladimir Farrell
  • Antilele Neerlandeze Anton Jongsma
  • Antilele Neerlandeze Tyrone Loran
  • Antilele Neerlandeze Angelo Zimmerman
  • Panama Jose Luis Garces
  • Panama Luis Tejada
  • Puerto Rico Chris Megaloudis
  • Sfântul Cristofor și Nevis Orlando Mitchum
  • Sfântul Cristofor și Nevis Gerard Williams
  • Sfânta Lucia Titus Elva
  • Sfânta Lucia Gilbert Nihyme
  • Sfântul Vicențiu și Grenadine Marlon James
  • Surinam Kenzo Huur
  • Surinam Melvin Valies
  • Surinam Germaine Van Dijk
  • Surinam Cleon Wondel
  • Trinidad și Tobago Darryl Roberts
  • Trinidad și Tobago Collin Samuel
  • Trinidad și Tobago Hayden Tinto
  • Insulele Turks și Caicos Gavin Glinton
  • Insulele Turks și Caicos David Lowery
  • Statele Unite ale Americii Freddy Adu
  • Statele Unite ale Americii Ricardo Clark
  • Statele Unite ale Americii Kenny Cooper
  • Statele Unite ale Americii Frankie Hejduk
  • Statele Unite ale Americii Eddie Johnson
  • Statele Unite ale Americii Eddie Lewis
  • Statele Unite ale Americii Oguchi Onyewu

Autogol

  • Aruba Dario Sierra (pentru Antigua and Barbuda)
  • Barbados Daryl Ferguson (pentru Statele Unite)
  • Belize Tervor Lennen (pentru Mexic )

  • El Salvador Marvin González (pentru Mexic )
  • Mexic Ricardo Osorio (pentru Honduras)
  • Antilele Neerlandeze Eugene Martha (pentru Haiti)

  • Surinam Marlon Felter (pentru El Salvador)
  • Surinam Derrik Garden (pentru El Salvador)
  • Insulele Virgine Americane Dwight Ferguson (pentru Grenada)

Note

  1. ^ „FIFA.com”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „CONCACAF”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ U.S. receives first-round bye in World Cup qualifying[nefuncțională]
  4. ^ „FIFA/Coca-Cola World Ranking - CONCACAF Zone”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Preliminary Draw Information - North, Central America and Caribbean Arhivat în , la Wayback Machine., FIFA, retrieved 23 November 2007
  6. ^ a b c d e New World fixtures firmed Arhivat în , la Wayback Machine., FIFA; 11 January 2008.
  7. ^ Anguilla-El Salvador World Cup qualifier moved to Washington, USA Today; 22 ianuarie 2008.
  8. ^ .belize.0137/index.html Mexic -Belize World Cup qualifier moved to Houston[nefuncțională], SI.com; 15 May 2008.
  9. ^ Jamaica to host both legs of WC Qualifier against The Bahamas Arhivat în , la Wayback Machine., Jamaica Observer; 11 May 2008.
  10. ^ Opener Against Saint Vincent & the Grenadines Moved, The Voyageurs; 10 January 2008.
  11. ^ CONCACAF Final Round Qualifying Draw to Take Place on Nov. 22 in Johannesburg, U.S. Soccer.
  12. ^ „Intercontinental play-off dates confirmed”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

  • North, Central America & Caribbean Zone Arhivat în , la Wayback Machine. at FIFA.com


v  d  m
Campionatul Mondial de Fotbal 2010
Calificări
Europa • Africa • America de Nord • America de Sud • Asia • Oceania
Echipe participante
Africa de Sud • Algeria • Anglia • Argentina • Australia • Brazilia • Camerun • Chile • Coasta de Fildeș • Coreea de Nord • Coreea de Sud • Danemarca • Elveția • Franța • Germania • Ghana • Grecia • Honduras • Italia • Japonia • Mexic • Nigeria • Noua Zeelandă • Țările de Jos • Paraguay • Portugalia • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Statele Unite • Uruguay •
Rezultate
Stadioane
Altele